Descriere
Terapia prin presiune negativă este o metodă de tratament neinvazivă ce constă în expunerea plăgilor la presiune subatmosferică controlată, realizată cu ajutorul unei pompe de aspirație.
Terapia cu presiune negativă acționează prin următoarele mecanisme:
- menține un mediu controlat prin aspirarea continuă a secrețiilor și exudatului din plagă;
- favorizează reducerea dimensiunilor plăgii;
- induce o modulare a citokinelor cu efect antiinflamator;
- îmbunătățește vascularizația plăgii prin stimularea angiogenezei;
- induce remodelarea matricei extracelulare;
- stimulează dezvoltarea țesutului de granulație.









